Arena Squash League #3…..squash si flori…

Azi, 7 Martie 2015, s-a desfășurat a 3-a ediție a concursului lunar Arena Squash League, organizat de SQUASH SPORT ARENA.

DSCF1233Ziua a debutat cu Categoria B, destinată începătorilor. 9 jucători s-au luptat aprig pentru a ocupa un loc pe podium. După meciurile din grupe, finala mare i-a adus față în față pe Codrut VĂSESCU și Costin TIMOFTE. Acesta din urmă a fost supriza plăcută a turneului, reușind să se impună cu scorul de 3-0 și să câștige astfel primul concurs de squash din carieră. În finala mică s-au întâlnit Tinu PÂRVULESCU și Andrei MIHOC, Tinu reușind să ocupe a 3-a treapta a podiumului, datorită experienței dar și…oboselii adversarului.

DSCF1261Concursul a continuat cu categoria fetelor, acestea primind din partea clubului câte o floare cu ocazia zilei de 8 Martie. Cele 7 participante au arătat un squash de calitate, în creștere vizibilă de la concurs la concurs. În finala mare au ajuns, așa cum era de așteptat, favoritele categoriei: Anca ȘTEFANCU și Ramona PÂRÂIANU. Deși Anca a reușit să câștige primul set, Ramona a dat dovadă de o mai mare concentrare și a reușit să câștige cu scorul de 3-1, îmbogățindu-și astfel colecția de trofee. Locul 3 a fost ocupat de Aida ROSENBLUM, care are, de departe, cea mai mare creștere în joc.DSCF1261

DSCF1266A urmat categoria A (avansați) la care s-au înscris 16 jucători, din care 3 fete (ocupantele primelor 3 locuri de la categoria Ladies). Surpriza concursului a fost Mihai BRENDA, care a reușit să se impună, în semifinală, în fața lui Mircea DRAGOȘ. În finală însă, deși începuse foarte bine, având câteva mingi de set, s-a declarat învins în fața campionului en-titre, Marcel RĂSĂDEAN. Finala mică i-a adus față în față pe Mircea DRAGOȘ și Andrei SAMFESCU, Mircea reușind să se impună cu scorul de 3-0.DSCF1375

Am avut parte de meciuri frumoase, flori pentru doamne și domnișoare și o foarte bună dispoziție.

Până la evenimentul următor, vă dorim zile însorite!

Start a Conversation

Adresa ta de email nu va fi publicată.